SCURT ISTORIC

Liceul cu Program de Sportiv este situat în oraşul Câmpulung Muscel ,,care se întinde pe o vale răcoroasă, la poalele munţilor Iezer Păpuşa. Dealurile acoperite de livezi îl adăpostesc de vânturi. Râul Târgului îl spală şi-l înveseleşte cu undele lui limpezi şi gălăgioase. Străzile sunt drepte, curate, umbrite de arbori. Mai toate casele au grădină. Unde te uiţi, numai flori. Aici s-a aşezat cea dintâi capitală a României, cuib de scurtă odihnă a legendarului vultur; aici s-a ridicat de norocosul descălecător cea dintâi biserică în amintirea acelor zile, de la care un alt drum se deschide şi începe o nouă istorie pentru neamul nostru” (Alexandru Vlahuţă).

Unitate de învăţământ de tip vocaţional, Liceul cu Program de Sportiv a fost înfiinţat în anul 1970, prin transformarea claselor cu program sportiv din cadrul Liceului nr. 2 Câmpulung şi a devenit astfel unitate şcolară independentă cu denumirea de Liceul Central Experimental de Atletism. În anul 1978, liceul, unitate de tip vocaţional, a fost desfiinţat, luând naştere Liceul de Filologie Istorie. Activitatea sportivă de performanţă a fost reorganizată şi s-a creat Clubul Sportiv Şcolar, care a funcţionat pe lângă noua unitate liceală.

Această structură organizatorică a funcţionat până în anul 1990, când cele două unităţi devin Liceul cu Program Sportiv, pentru ca doi ani mai târziu, prin Ordinul Ministrului nr. 7188/ 7.12.1992, acesta să se transforme în Liceul Naţional cu Program de Atletism, care funcţionează şi în prezent sub această titulatură.

Proiectat într-o concepţie unică în ţară, liceul cuprinde în acelaşi perimetru şcoala, internatul, cantina, centrala termică proprie şi baza sportivă compusă din stadion de antrenament, sala de jocuri şi forţă, sala de atletism în care se pot desfăşura competiţii oficiale pentru anumite probe de atletism: sprint, garduri, sărituri şi aruncări. Pentru refacerea şi recuperarea după efort, precum şi pentru tratamente, şcoala beneficiază de saună, cabinet de fizioterapie dotat cu aparatură modernă, cabinet de stomatologie şi medicină generală.

Cartea de onoare a şcolii înscrie, din 1971 şi până în prezent (2010), rezultate remarcabile obţinute şi atestă situarea liceului în elita instituţiilor de profil din România. În sinteză, acestea sunt:

  • 7 participanţi la Jocurile Olimpice;
  • 8 medalii şi 35 de participanţi la Campionatele Mondiale şi Europene de seniori şi juniori;
  • 5 medalii şi peste 40 de participanţi la Zilele Olimpice ale Tineretului European;
  • 65 de campioni balcanici şi peste 100 de medaliaţi;
  • 1927 de medalii obţinute la Campionatele Naţionale, din care 598 de aur;
  • peste 200 de atleţi în echipele şi loturile naţionale;
  • peste 102 recorduri ale României la copii şi juniori;
  • 44 de absolvenţi ai liceului au obţinut titlul de Maestru al sportului;
  • 23 de absolvenţi sunt prezenţi în clasamentul celor mai buni atleţi ai României din toate timpurile;
  • premii şi menţiuni la fazele locale, judeţene şi naţionale ale concursurilor şi olimpiadelor şcolare, precum şi la concursurile din sfera activităţilor extraşcolare.În anul 1998 echipele de băieţi şi fete ale liceului au câştigat singura ediţie a Campionatelor Naţionale de Atletism organizate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.Pentru aceste rezultate Federaţia Română de Atletism a hotărât ca Liceul cu Program de Sportiv să reprezinte România la Competiţia Internaţională ,,Cupa Cluburilor Campioane din Europa” în anii 1997, 1998, 1999 şi 2001, desfăşurată în Turcia, Luxemburg, Franţa şi Danemarca.

ȘTIRI ȘI NOUTĂȚI

Hotarare 19 Oferta activitati Şcoala Altfel acte revizuire burse sociale

citește mai mult

„Campionii nu se nasc în sălile de sport. Campionii sunt făcuţi din ceea ce au mai adânc sădit în ei: o dorinţă, un vis, o chemare.”

Muhammad  Ali

REVISTELE  ȘCOLII

Sportivii de performanţă sunt gladiatorii zilelor noastre.
David Boia